Iuda

Ştii că n-o să admiri niciodată pe viu nici 1% din speciile de animale pe care le-ai văzut la televizor? Gorila, cimpanzeul, panda uriaş, balena albastră, pinguinul, ursul polar, tigrul, elefantul, rinocerul, delfinul, urangutanul, rechinul… Am dat şi câteva denumiri generice.

Acum mulţi ani am văzut pe Animal Planet o specie de delfin care trăia în fluviul chinezesc Yangtze, iar situaţia lui nu era prea roz, doar câteva sute de exemplare mai existând la vremea aceea. De-abia azi am aflat, la un search pe Google, că este considerat “posibil dispărut”, cercetările oamenilor de ştiinţă chinezi eşuând în încercarea de a prinde un exemplar în captivitate acum mai bine de 2 ani. Mai mult decât atât, ultima apariţie a sa “pe bune” a fost semnalată în anul 2002. Nu ştiam ce să zic imediat după ce am citit ştirea. Eram trist. Nu de extincţia asta, ci din cauza neputinţei.

Populaţia de gaviali este puţin sub 200 de exemplare în momentul de faţă. Gavialul este un alt animal pe care l-am admirat în atlasele zoologice chiar înainte de anul 2000. Aceeaşi neputinţă mă roade şi acum.

Situaţia păsărilor mă îngrijorează cel mai mult, fiind animalele mele preferate. Următoarele trei au ajuns să trăiască numai în captivitate (grădini zoologice sau parcuri sau ce-or mai avea oamenii pe acolo). Tragic este că, evident, un animal “de casă” nu se mai poate descurca de unul singur în sălbăticie. Natura (sau ce a mai rămas din ea) nu-i va mai primi niciodată în sânul ei… deşi sunt cazuri când omul a reuşit să reintroducă specii în diverse zone. Concluzii cum ar fi “există o şansă” nu-s, totuşi, cele mai bune în cazul ăsta.

În situaţia celor 3 păsări frumoase sunt NENUMĂRATE altele. Mai grav este când ai extrem de puţine exemplare pe care trebuie să le găseşti în sălbăticie, iar şansele să mai salvezi o specie se micşorează cu fiecare nouă zi. Unde e farmecul acestor fiinţe dacă le ţinem în cuşti, colivii, ţarcuri etc. ? De ce trebuie să ne transformăm planeta într-o lume cu structuri uriaşe de beton, muzică proastă, îmbrăcăminte gay, filme porno şi jocuri pe calculator? Cum o să reacţionezi când la ştirile de pe postul tău preferat o să auzi că ultimul exemplar de panda uriaş şi-a dat duhul? Sau când, dacă vrei să vezi o gorilă, ţi se recomandă “King Kong”? Repet, ştii că sunt mari şanse să nu vezi pe viu niciunul din animalele alea marfă de la televizor?

Omul este un trădător. Ca şi Iscarioteanul, se va căi după. Câte generaţii vor regreta distrugerea în masă a valorilor oferite de natură pe nimic omenirii? Unora li se rupe pula când altora li se rupe sufletul.

Ce poţi să faci tu? Dacă eşti un burtos mediocru, comod şi leneş, poţi să te rogi pentru iertarea tuturor păcatelor. Unora ne-ar fi de folos… Dar dacă vrei să iei măsuri, nu uita că numai începând cu tine se poate realiza ceva! O schimbare uriaşă pentru un om ca tine nu este decât un pas mic pentru planetă, într-adevăr. Totuşi, sigur. Acest pas poate face diferenţa dintre “a fi sau a nu fi?” în atâtea şi atâtea situaţii. Fă-l tu primul ca să aibă lumea pe cine să urmeze. Şi ce te poate costa? Nimic. Poate doar 10 minute pe zi din somnul tău. În jur de o oră pe săptămână. Alţii şi-au dedicat o viaţă întreagă naturii (să-l amintim pe regretatul Steve Irwin). [...]

Schimbaţi-vă voi înşivă ca să shimbaţi lumea! Detalii mai încolo. I HAVE A DREAM!

Da, e pe bune! Viză pe 6 luni, expiră pe 17 septembrie. Mi-am făcut o hartă pe http://maps.google.com, am aşa multe de văzut! Mă rog, nu mi-am notat chiar toate alea… Caut companie aeriană!

Ultima săptămână a fost grea… telefoane, chitanţe, copii, formulare. Marţi si vineri nici n-am fost la şcoală. Am fost programat mai repede decât mi-am imaginat vreodată: 18 martie, la fix 7 zile de la telefonul pe care l-am dat. Uraaaa! Mergi şi schimbă bani, dă telefoane la părinţi şi frate, mail-uri in State, uraaaa!

Programat la 7:45, am ajuns acolo pe la 7 şi un pic… stat afară în frigul ăla, vorbit un pic, venit un tip şi invitat în faţa ambasadei din 5 in 5 minute grupuri de 5-10 persoane. La intrare, ne-am inchis telefoanele şi ne-am golit buzunarele, am trecut prin detector toţi. Doamne… ce faţă au făcut când au găsit foarfeca din geanta mamei mele… doamne… ce faţă au făcut când au găsit chestia aia la tatăl meu. Nu ştiu ce era, dar arăta dubios şi au oprit-o acolo la intrare. Mă rooooog. Am mers cu toate documentele la un tip plictisit rău.

El: Pe ce dată intenţionaţi să plecaţi?
Eu: Prin vacanţa de vară.
El: Pe ce dată intenţionaţi să plecaţi?
Eu: Pf… iulie, na. Nu ştiu data.

Ia pixul, scrie “July” pe formular. Verifică acolo la mine, şi frati-miu. O pune pe maică-mea să completeze la nr. 41, iar ea, panicată, emoţionată, dracu ştie, se… nu ştiu, împotmoleşte. La dracu, eu m-am enervat. Reuşeşte până la urmă. I-am dat înapoi formularele, se mai uită o dată la al meu…

El: Din păcate (Aici eram îngheţat. Într-o secundă mi-au trecut o groază de lucruri prin cap. Ah, m-au respins chiar de aici. Stai, nu are cum, deci nu e asta. Îmi mai trebuie un document? CE?! Nu, nici asta n-are cum să fie. Am greşit ceva. CE DRACU?! N-am greşit nimic, ce poate să vrea omul ăsta) codul dumneavoastră a fost generat greşit… îmi arată el acolo, îmi arată şi la Vlad, care era corect, şi mă trimite la 50m de ambasadă să fac altul. La asta nu m-am panicat, pentru că ştiam că asta o să mă roage să fac.

20 lei, 5 minute, şi mă-ntorc cu el, intru-n faţă, spre nemulţumirea tuturor, îl dau şi mă trimite-n sala de aşteptare. Era un tip cu una… bă, graşi rău! Moaaaamă. El semăna leit cu Adrian Copilu’ Minune. Da’ gras era, frate! Au plecat fericiţi de la ghişeu. Iar m-am enervat. O babă, la fel, cu zâmbetul pe buze. Un tânăr nefericit, cu paşaportu’ în mână, a ieşit abătut din sala aia.

Vine o tipă, strigă lista de persoane invitate să poftească… “M. Alexandru şi Vlad”. Stăm la coadă să ne ia amprentele. M-am uitat la ghişee, la nr 2 era o tipă care părea tare simpatică… la 3 la fel… iar la 1 era un tip, avea o faţă… “Ăsta nu-mi dă viză dacă mă ia, îmi zic eu”. Maică-mea se căcase pe ea. Adică la figurat. Iar asta mă enerva; nu puteam s-o-nţeleg, frate. Eu, nimic. Taică-miu, nimic. El a fost în situaţia asta de atâtea ori, ba a mers cu nu ştiu ce mătuşă, ba cu părinţii lui, ba cu fratele lui, ba l-au respins şi tot aşa. Eu, iar nimic. Vlad, habar n-am. Care Vlad? Aaaa, scuze, chiar când voiam să mă uit la el mi-a venit rândul să pun palmele să-mi ia amprentele, nu ştiu ce. Apoi mă trimite la ghişeul doi. DA! Am nimerit la tipă! Dar tot nimic.

Ea: (nu ştiu ce zice) Do you speak English?
Eu: (am fost anunţat că se poate să-ţi ceară să vorbeşti în engleză, dar nu mă aşteptam să fie aşa grăbită). Ăăă… Yeah.
Ea: What?!
Eu: Ăăă… Yes. … Mă-ntreabă ea acolo că la cine stai, că de ce pleci, că ce-o să faci… că ştii că n-ai voie să lucrezi… că ce dovadă am că te vei întoarce în România… îi spun că trebuie să termin şcoala, m-am oferit să-i arăt adeverinţele dar nu le-a vrut… apoi cică, dacă tot n-am plecat prin Europa, de ce merg tocmai acum în SUA… pfff… ce dracu să-i spun aici? Ăăăă… păi na, n-am avut ocazia şi… nu ştiu, mi-a venit să văd America… mai întreabă, îi intreabă şi pe părinţii mei vreo 10 secunde…
Ea: What subjects do you like to study?
Eu: (bă, cui dracu i-ar păsa asta? oricum, deveneam din ce în ce mai pesimist cu fiecare întrebare. Nu, NU o convingeam, şi până la urmă NU am convins-o) Ăăăă… Well, computer science, bla bla bla, ce i-am mai băgat acolo.

Simţeam că se apropie sfârşitul interviului… Cum mă aşteptam, îmi zice că nu-i place ce aude… că nu o conving… că nu ştiu ce… că ne dă o şansă, viză pe şase luni, să nu lucrăm acolo, să ne întoarcem, că nu vrem să ne “distrugem” viaţa aşa de devreme… Mâine, la ora 3. BYE! DA, ASTA AŞTEPTAM! THANKS AND BYE!

Mâine-mi iau paşaportul cu viza pe 6 luni. De fapt, chiar mă aştept şi la nişte surprize neplăcute, dar cred că probabilitatea este extrem de mică. Ajunge, data viitoare o să-mi dea pe 10 ani, mai mult ca sigur. One lucky, happy `bastard`.